Emilian GALAICU-PĂUN
Fugă basarabeană

Temă: „câtă forţă mai am?

aş putea să unesc un moldovean

cu un basarabean ca pe un bivol cu o vacă?

sau să-i despart cu toporul ca pe doi câini înlănţuiţi?”

(Angela Marinescu, Fugă postmodernă I)

 

cu pământul luat pe picioare cu cărţile (noastre) de lut

(răzuindu-le de toţi copacii) luate pe tălpi dezlegându-

ni-se când un şiret când al doilea când nistru când prut noi… allegro.             pedala lui

dumnezeu apăsând pe accelerator şi din când în când numai pe frână

ne pompează întreaga suflare în ţevile unei conducte de gaz                           magistrala transsi-

beria-nă prin care

zi şi noapte pompată de-(aceeaşi?) pedală suflarea din urmă a

zece mii de fiinţe plecate-n pohod

na sibir se întoarce acasă să pâlpâie-n ochiul

aragazului candelă triplă/cvadruplă-ncălzindu-ne (cea de)

toate zilele (şi nu ne du…)     numele meu fie

bejenaru. aşa să-mi ajute

dumnezeu. de tătari am scăpat şi de turci am scăpat dar de ducă-se

pe pustii cum să scap când la capătul fugii îl aflu

în chiar numele meu. bejenaru. bezanije.     presto:

 

însăşi fuga tăiată în două ca din puşcă de vânătoare odată două focuri ţâşnind   însuşi câmpul tăiat în două pe care s-aşterne fuga însăşi tăiată în două   însuşi trupul tăiat în două pe două maluri de râu alergând   în susul şi josul apei când nistru când prut dezlegându- mi-se

însăşi fuga tăiată în două ca din puşcă de vânătoare odată două focuri ţâşnind   însuşi câmpul tăiat în două pe care s-aşterne fuga însăşi tăiată în două   însuşi trupul tăiat în două pe două maluri de râu alergând   în susul şi josul apei când nistru când prut dezlegându- mi s-a solemnă

 

nu poci postmodernistă nu vreau ruşinoasă sunt. Ave(a) Maria

nouă feţi logofeţi şi-ntr-o luni i-a

botezat şi-n alta i-a numărat şi-au rămas din nouă opt

din opt şapte din şapte şa(m.d.) din unu niciunu — aşa

să rămână tot neamul ce nu ştie carte. într-o

ţărişoară plină cu cerneală ce fel de cerneală

ai tu în ţărişoara ta? roşie! domnul

scrie morţii cu cerneală şi pe cei vii cu roşeală. purceseră

maicile din răsărit merseră către apus fiecare purtându-şi

bocceluţa cu creieri pe cap.

pâlcuri pâlcuri. brain-drain. ghici în care din ele sunt eu

acum treizeci şi trei

(de turaţii) de ani? fuga mea-i din născare. de când m-a făcut

mama-n poalele patriei. secera

şi ciocanul erau monogramele fustei ei roşii. de seceră

am scăpat de ciocan am scăpat dar de purpura poalelor

ridicate a “să mi-o mănânci!” cum să scap?!…     cu pământul luat

pe picioare cu cărţile (noastre) de

lut şi paie pe tălpi dezlegându-

ni-se când un şiret când al doilea când nistru când prut. mi-am făcut

încălţările cu cernoziom. acum chiar c-aş putea exclama (la treizeci şi

trei de ani după sylvia): patrie-mamă

gheată neagră în care-am trăit ca o labă

învăţată să ţină cadenţa-ntr-o limbă străină. şi nici

nu pot spune pe care picior e. dar pentru-a nu pierde cadenţa-mi şoptesc:

ăl cu nistru!

ăl cu prut!