Horia BĂDESCU
Nox

Să treci încet prin amurg, să te plouă
oraşul cu vagă lumină de sus,
să-ţi cadă pe mâini fumegând luna nouă,
s-auzi câinele toamnei lătrând în apus,
să măsori străzi pustii, să le tulburi în cale,
să se scuture stelele Ursei pe rând,
să fii singur cu carnea şi oasele tale,
s-asculţi bruma în pântecul nopţii mişcând,
să-ţi asculţi ca beţivii orologiul din sânge,
să te sprijini cu mâinile umbrei de zid,
să simţi pielea veciei încet cum se strânge,
cum se face în măduva vremii mai frig!

Horia BĂDESCU
E tot mai frig în pajiştile lunii

Pe străzi golaşe umbrele fac sluj;
din turlele tăcerii, peste Cluj
octombrie şi-a desfăcut păunii.
Se-mbracă pe Feleac cu vânt alunii,
în cer se sparg movile de harbuji,
pe creştetul copacilor ursuji
octombrie şi-a desfăcut păunii.
Clepsidra zilei-şi scutură tăciunii,
în varul caselor mustesc ninsori,
prin pieţe pustiite de culori;
octombrie şi-a desfăcut păunii.
Se-nchid în urmă porţile minunii.
E tot mai frig în pajiştile lunii.