Poemele locuirii – VIAŢA NEŞTIUTĂ A CETĂŢII

cerc ilustratie23

line

Rodica MARIAN
VIAŢA NEŞTIUTĂ A CETĂŢII

Mereu îmi pare că păşesc într-un abur de carte
În străduţa mea din vechiul burg Cluj,
Într-o aură crepusculară ce se lipeşte, muiată-n albastru,
Pe faţa bisericii cu două turle şi pe-o parte
Din ţuguiatele acoperişuri, atât de patetice,
Păşesc astfel mereu într-o amorţire amăruie şi violacee,
Când cu împăcare, când cu netemperată voire,
Asemenea cu mireasma pufoasă a trandafirilor mei
Din prima înflorire ori cu neruşinata bogăţie a hortensiilor
(ale mele nu sunt albastre dar le-am visat mereu simfonia
Fără de seamăn simfonie, adeverită privirii-mi în delta din Tigre)
– Trezeşte-te, suflete, ascultă grăunţele,
Emulii toţi, trecuţii fraţi, viitoarele surori ori nepoţi,
În tot acest festin de abandonare, fără disperare ori bucurie călâie
Nu este nici o fărâmă din existenţele tale,
Mai bine, spune-mi dacă mai ştii vreun loc, o vreme,
În care tu, suflete, mai poţi pluti,
Cu picioarele frumos aşezate pe spate,
Mai poţi învălui arborii într-o nemişcare înşelătoare,
Mai poţi apăra dincolo de contraforturi
Viaţa şi timpul buzelor ce din veci au tăcut?
– Am auzit cutremurul ferparelor, zelul lor heraldic
Şi gemetele prefăcute ale balaurului, cel dinainte învins,
Răspunde celinianul Sfânt Gheorghe din piaţeta mea preferată
(Ce-mi tot şopteşte de-o jumătate de veac
Cum e să ai neşansa de-a fi geamăn cu forma-ţi imperială).

Şi-n întunericul fabulos al ochilor mei teribil de verzi
Simt deodată cum se trezeşte sămânţa de lumină
Şi pot asculta ce nu spune cu voce Sfântul Gheorghe,
Liniştea şi nobleţea pământului cu sudorile lui de piatră,
Vraja învierii din ape… şi mă întorc, mereu, mereu mă întorc.

Loading Facebook Comments ...

0 comments on “Poemele locuirii – VIAŢA NEŞTIUTĂ A CETĂŢIIAdd yours →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *